Faqs

Administrative

Care sunt conditiile de aderare la Asociatie ?

Dacă doriți să faceți parte din asociație, puteți să ne contactați prin mail la adresa :
Aderenții la asociație sunt persoane de origine română cu domiciliul în departamentul Alpes-Maritimes și departamentele învecinate, inclusiv Monaco, care practică medicina sau o profesie medicală.

Putem fi membri ai asociatiei daca nu suntem în domeniul medical ?

Da. Puteți deveni membru simpatizant achitând o cotizație anuală, și aveți posibilitatea să participați la unele activități ale asociației.

Care sunt obiectivele si activitatile asociatiei ?

Asociația își propune să creeze legături între medici și celelalte profesiuni medicale și para-medicale, de origine română, la nivel regional, național sau international. Asociația organizează sau promovează reuniuni, simpozioane, evenimente care să faciliteze schimburile între participanți; inițiază sau contribuie la acțiuni umanitare și de caritate. În general promovează limba și cultura română.

Care sunt resursele asociatiei ?

Resursele asociației provin din cotizațiile anuale ale membrilor, cât și din donații publice sau private.

Care este statutul legal al asociatiei ?

Asociația « AMORO »  este înregistrată la Prefectura de la Nice și funcționează pe baza legii asociațiilor non-profit, numite « Loi 1901 »

De când dateaza asociatia ?

Asociația a fost creată la 4 decembrie 2013 și constituită oficial la 24 ianuarie 2014.

Am foarte putin timp liber si nu pot participa la asociatie. As putea sa am informatii despre colegi din regiune sau din Franta, despre actiunile asociatiei etc ?

Bineînțeles, ne puteți contacta prin mailul asociației « amoro.cotedazur@gmail.com » și vom fi bucuroși să vă ajutăm.

În general și pentru diverse informații mailul asociației vă stă la dispoziție.

Leave a Reply